Praful se aseza comod peste ultima mea speranta. Era praful de pe picioarele atator oameni,ce  treceau pe strada vietii mele.Veneau deseori , probabil cand se plictiseau, sa arunce cu vreo piatra, sau sa-mi demonstreze inca o data cat eram de nenorocita.

   Cerseam tacut, fara nici o privire care sa ma dea de gol.Nici o vorba nu trebuia sa- descopere secretul, ascuns bine, intr-o cetate cu ziduri imense, inauntrul meu.Secretul meu,acela ca avem nevoie de dragoste. Dar ei,trecatorii nu trebuiau sa stie nimic. Imi cladisem cu grija imaginea de nepasatoare, frivola si rece. Imi era adesori frig, dar nu aveam cu ce sa ma acopar. Sapte lanturi din adanc imi tineau de frig. Imi capturasera de mult trupul si sufletul. Pana cand am descoperit cerul! Cerul din privirea Lui.A pasit pe strada mea.Nu era galagios ca ceilalti trecatori. S-a oprit in dreptul meu, mi-a privit sufletul inghetat,apoi m-a luat in palmele Lui sfinte.Praful de pe ultima mea speranta juca zglobiu prin aer, ca un dans gri, iar vantul l-a purtat departe.Isus m-a iubit,mi-a iubit sufletul. A rupt lanturile ce ma legau si le-a varat in adanc. M-a acoperit cu dragostea Lui. De atunci m-am asezat langa El sa-i spal picioarele cu lacrimile mele de bucurie.

  Fratii mei,daca vreodata intalniti o sora sau un frate ai trecutului meu. iubiti-i! Nu aruncati cu pietre prin vorbele sau privirile voastre!Nu puneti praf peste sperantele lor!Luati-i de mana si duceti-i la Isus.El va sti ce sa faca mai departe!